Regele la 90 de ani
În câteva zile, la Bucureşti vor domni eleganţa şi maiestatea. Aproape două sute de invitaţi cu sânge albastru vor sosi în Capitală şi vor participa la manifestările dedicate Regelui Mihai. Unul dintre cei mai longevivi monarhi va împlini, pe 25 octombrie 90 de ani. În onoarea ultimului şef de stat în viaţă, din timpul celui de-al doilea Război Mondial, vor fi organizate numeroase ceremonii.









