Războiul Vântu-Băsescu
Procesul intentat de omul de afaceri Sorin Ovidiu Vântu preşedintelui Traian Băsescu a început cu o amânare. Magistraţii Tribunalului Bucureşti au suspendat acest proces până când va fi soluţionată o cerere de strămutare a dosarului formulată de Vântu la instanţa supremă. Afaceristul doreşte ca diferendul pe care îl are cu şeful statului să nu fie soluţionat de o instanţă din Capitală, el având dubii cu privire la obiectivitatea judecătorilor din Bucureşti. Sorin Ovidiu Vântu l-a dat în judecată pe preşedintele Băsescu după ce acesta din urmă a afirmat într-o emisiune televizată că, pe ultima sută de metri a Guvernului Tăriceanu, Vântu ar mai fi dat un tun de câteva zeci de milioane de euro.









