Cadrele medicale ar putea avea acelaşi statut ca şi poliţiştii ori jandarmii. Cei care îi agresează fizic ar putea fi acuzaţi de ultraj...şi pedepsiţi chiar şi cu închisoarea. Asta se va întâmpla numai dacă va fi adoptat un act legislativ care să apere corpul medical şi care să descurajeze violenţa de orice natură.
Cadrele medicale sar mereu în ajutorul pacienţilor. Însă de fiecare dată, riscă să fie tocmai ele victime! Asta pentru că, odată ajunşi la locul accidentului ori acolo unde o persoana cere ajutor medical.. găsesc familii nervoase, tensiuni acumulate şi oameni agresivi.
Însă lucrurile nu stau mereu atât de bine şi fără emoţii. Timpul de aşteptare sau refuzul de a accepta diagnosticul pus sunt doar două dintre motivele pentru care angajaţii din sistemul medical sunt atacaţi. Ar mai fi şi altele, de exemplu, gelozia!
Sunt zone din Ilfov şi Bucureşti în care medicii de pe ambulanţă aleg să meargă de la bun început însoţiţi de poliţie. Tot pentru siguranţa lor, cadrele medicale cer acelaşi drept de protecţie ca şi poliţiştii.
Adică, agresorii să primească amenzi, ori să fie închişi între 6 luni şi 6 ani, aşa cum spune legea ultrajului. Medicii vor protecţie, dar cer şi deblocarea posturilor in sistemul sanitar. Pentru că, spun ei, este un cerc vicios. Lipsa de personal face ca tratamentul să fie adminsitrat mai târziu, cu decalaje, ori să fie chiar 30 de pacienţi îngrijiţi de un singur om. Şi asta duce inevitabil la alte tensiuni şi alte agresiuni fizice ori verbale.
Deficitul de personal a ajuns să fie de peste 30% în unele spitale şi de aproape 50% în cadrul serviciilor de ambulanţă. Date proaste avem şi atunci când vorbim de numărul mare de persoane agresate în acest domeniu. Aproape 85% din personalul medical este agresat verbal la locul de muncă şi peste 10 % este agresat fizic.










