Prodanca, "teroristă" cu fetele ei! "Până la 18 ani fac ce le spun eu"

Numai mamă să nu fii, spune o vorbă. Sexy impresara Anamaria Prodan face militărie cu fetele ei. Rebecca şi Sarah au de respectat reguli stricte. Fără iubiţi şi fără distracţie, până la majorat. Au de construit o carieră, spune Anamaria.

Fire deschisă şi rebelă, sexy impresara Anamaria Prodan este însă de modă veche atunci când vine vorba de familia ei. Vedeta ştie cum să îşi ţină cele două fete sub control şi mai ales, cum să le dovedească faptul că nu vor putea face nimic de capul lor, până la vârsta majoratului.

ANAMARIA PRODAN, agent FIFA - Incet, mă adaptez timpului şi încerc şi cred că am reuşit să fim prietene, dar ele ştiu că sunt nişte reguli de fier pe care nimeni nu are cum să le încalce, atâta timp cât locuiesc în casa mea. După 18 ani, treaba lor.

Rebecca şi Sarah, cele două fete ale impresarei, din căsătoria cu baschetbalistul Tiberiu Dumitrescu, ştiu că trebuie să se pună cu burta pe carte, să îşi facă o carieră şi să lase băieţii pentru mai târziu.

ANAMARIA PRODAN, agent FIFA - "Eu până la 18 ani am fost virgină. Aşa vor fi şi fetele mele. Încă sunt mici. Eu, până la 18 ani am stat aşa, aşa vor sta şi ele." (sursa: revista Ciao)

De genul acesta de educaţie a avut parte şi Anamaria, în adolescenţă. A fost ţinută din scurt de celebra ei mamă, cântăreaţa Ionela Prodan.

ANAMARIA PRODAN, agenti FIFA - Este foarte greu să fiu altfel pentru că eu cred că în general ce vezi în casă aia faci, eu aşa am crescut, într-un regim militar şi aşa mi le cresc.

Imediat după vârsta majoratului, Anamaria a avut o perioadă în care a vrut să încerce tot ceea ce i-a fost interzis până în acel moment.

ANAMARIA PRODAN, agent FIFA - "Eu n-am ascultat de mama, de tata, de nimeni. Bine, n-am ascultat în limita bunului simţ, că până la 18 ani eu n-am ieşit din lesă. Iar lesa în care mă ţineau părinţii mei nu avea nici măcar un metru, eram ţinută de zgardă mai mult." (sursa: revista Ciao)

Odată desfăcută zgarda, sexy impresara a căzut într-o altă extremă.

ANAMARIA PRODAN, agent FIFA - "La 19-20 de ani am avut nişte derapaje. Vreo trei ani. Trei ani în care toate cazinourile erau ale mele. Am pierdut averi la cazinou. Am pierdut casele mele la cazinou. Pentru că maică-mea s-a enervat şi, ca să-mi acopere datoriile, mi-a vândut apartamentul. Viaţa mea era aşa: plecam pe la ora 12 noaptea la discotecă, unde stăteam toată noaptea în cel mai tare anturaj al vremii." (sursa: revista Ciao)

Deşi nu mai este mult până când cele două fete vor împlini 18 ani, Rebecca şi Sarah sunt dedicate învăţăturii şi sportului. Aşa sunt şi cei doi fraţi ai lor, Laurenţiu Junior, băiatul cuplului Reghecampf-Prodan şi Luca, copilul din prima căsătorie a lui Laurenţiu, născut în 2001.

viewscnt

Din aceeași categorie