Mulţi bucureşteni au profitat de ziua liberă ca să-şi schimbe cauciucurile de vară. Iar service-urile au lucrat la foc automat, chiar dacă a fost sărbătoare. Încă n-a fulguit în capitală, dar prognoza meteo arată că zăpada şi îngheţul nu sunt departe. Iar şoferii nu vor să fie luaţi prin surprindere mai ales că, dacă sunt prinşi cu maşina neechipată corespunzător pentru sezonul rece...riscă amenzi de peste două mii de lei.









