Piedici pentru Schengen?
Semnal îngrijorător pentru ţara noastră, transmis de la Paris. Purtătorul de cuvânt al guvernului din Hexagon a declarat categoric, într-un interviu, că Franţa se va opune intrării României şi Bulgariei în Spaţiul Schengen.
Cele două state nu îndeplinesc condiţiile pentru aderare, a precizat oficialul francez.
Poziţia actuală este în contradicţie cu afirmaţiile premierului francez, Jean Marc Ayrault, care, în această vară, la Bucureşti, dădea asigurări că ne va sprijini.









