Operat cu succes
Colegul nostru, Cătălin Striblea, realizator la România Tv, trece prin momente de cumpănă! Azi noapte la ora 04.00, jurnalistul a suferit un accident vascular cerebral în urma căruia a fost dus de urgenţă la spital. Medicii de la spitalul Bagdasar- Arseni l-au supus imediat unui control, iar la ora pranzului, Cătălin a fost dus în sala de operaţie. O colegă de-a acestuia a declarat că jurnalistului i-au amorţit mâna şi piciorul stâng însă a fost conştient pe toată durata drumului către spital. Se pare că operaţia a fost un succes iar Cătălin se simte deja mult mai bine. Noi îi urăm însănătoşire grabnică şi îl sfătuim să îşi facă mai mult timp pentru sănătatea lui.









