O secta controversata
Aţi văzut, ieri, cum sunt amăgiţi cu sutele românii măcinaţi de boli incurabile de o sectă care parcă le-a sucit minţile. Îi fac pe amărâţi să creadă că au puteri miraculoase prin care-i tămăduiesc cât ai clipi. În schimbul minunilor, le cer bieţilor oameni, în numele Tatălui, a zecea parte din venit... Când şi-au dat seama că le-am spulberat secretele, reprezentanţii Bisericii Universală s-au făcut foc şi pară. Evident că n-au vrut să stea de vorbă cu noi în prezenţa camerei de filmat, însă, am încercat să desluşim povestea sectei, destul de controversată în Brazilia, acolo unde-şi are rădăcinile. De-a lungul timpului, fondatorul ei a fost acuzat, printre altele, de trafic de droguri şi spălare de bani.









