O nouă poveste de succes, astăzi, la “Ajutor! Vreau să slăbesc!”

Concurentă cu familia stabilită în SUA de 19 ani, Narcisa Moraru îşi găseşte motivaţia în programul echipei „Ajutor! Vreau să slăbesc!”, prin care speră să-şi recapete încrederea în forţele proprii. 
 
Refuzată de multe ori de Ambasada SUA pentru obţinerea vizei, Narcisa s-a refugiat adesea în depresie şi a renunţat să mai lupte. Cu o nouă motivaţie, ea va învăţa de la Cornelia Marin şi Stelian Tufaru principii de viaţă cu care îşi doreşte să rămână pentru mult timp de acum înainte.

„În timpul programului, după ce a slăbit câteva kilograme, o minune s-a întâmplat şi a primit viza pentru a se stabili în SUA, alături de familia ei. M-am bucurat foarte mult, dar în acelaşi timp m-am temut că programul va ajunge pe un loc secundar în preocupările ei. Aşa s-a şi întâmplat!”, povesteşte Cornelia.

„Euforia plecarii s-a transformat în stress provocat de diverse probleme administrative şi planuri pentru o nouă viaţă. Până la plecare, Narcisa a făcut eforturi să rămână conectată la acest program, a urmat antrenamentele şi a organizat mesele, însă cu mici abateri care au făcut ca rezultatele să apară mai greu. Am însoţit-o la aeroport şi i-am urat mult succes în această nouă etapă, cu speranţa că va continua stilul de viaţă pe care l-a început cu succes în România”, a spus nutriţionista.

Cât reuşeşte să slăbească Narcisa, veţi vedea în această seară, de la ora 20.30, la „Ajutor! Vreau să slăbesc!”, numai la Prima TV!
viewscnt

Din aceeași categorie