Nu vor mai zbura avioanele
Dacă v-aţi planificat concediile începând cu 1 septembrie aveţi mare grijă. Angajaţii Romatsa ameninţă că intră în grevă generală de la 1 septembrie. Asta înseamnă că majoritatea zborurilor care ar trebui să străbată spaţiul nostru aerian riscă să fie anulate. Şansele ca această grevă să nu aibă loc depinde doar de negocierile dintre sindicalişti şi conducerea instituţiei care par să devină din ce în ce mai tensionate. După ce vineri directorul general a atacat un sindicalist, astăzi a fost nevoie de intervenţia jandarmilor pentru a suprima un protest iscat chiar în faţa biroului acestuia.










