Noapte în mijlocul apelor
Drama sinistraţilor din Teleorman pare departe de a se fi terminat. Oamenii au trăit o primă noapte de coşmar înapoi în casele lovite de viitură în urmă cu câteva zile.Pentru că nu aveau unde să se ducă, s-au întors acasă, chiar dacă în multe locuinţe lucrurile încă pluteau pe apă. Venirea nopţii nu a făcut decât să adâncească amarul sărmanilor sinistraţi, care au constatat că nu au unde să se odihnească, aşa că au fost nevoiţi să îşi improvizeze paturi la înalţime.









