Nepoţica boss-ului formulei 1 e cea mai răsfăţată! Părinţii toacă pentru Sophia 1.000.000$ lunar!

La doar doi ani, are propria limuzină, zboară cu elicopterul şi îşi face pedichiura în saloane de lux. Este vorba despre Sophia Ecclestone, nepoata boss-ului Formulei 1, Bernie Ecclestone. A, şi încă un detaliu! Părinţii ei cheltuiesc, lunar, 1 milion de dolari pentru a-i satisface toate poftele.

Sophia Ecclestone, nepoata patronului de Formula 1, Bernie Ecclestone, este cel mai răsfăţat copil din lume. Asta nu este o problemă, având în vedere că bunicul are o avere de 4,2 miliarde de dolari. După ce i se fac toate nazurile, la finalul lunii, factura arată suma de 1 milion de dolari.

Vă întrebaţi pe ce se duc banii? Păi, spre exemplu, Sophia a primit recent o căsuţă pentru păpuşi în valoare de... 14.350 dolari,de la mama ei, Tamara şi de la tăticul ei, bancherul Jay Rutland. Dar asta nu este tot! Pentru că familia ei a petrecut o vacanţă de vis în jurul lumii, părinţii Sophiei au profitat de situaţie şi i-au reînnoit acesteia garderoba. Nu au cheltuit "decât" 150.000 de dolari. Iată şi o trecere în revistă a cheltuielilor micuţei Sophia:

- Plimbări cu elicopterul - 6.000 $

- Excursii în staţiuni de lux - 8.000 $

- Întâlniri cu personaje Disney - 300 $

- Şofer şi propria limuzină - 1.200 $

- Petreceri cu animale - 800 $

Sophia mai beneficiază şi de tratamente de înfrumuseţare de 1.200 de dolari, plus că îşi face pedichiura în saloane de lux. De Paşte, fetiţa a primit un ou de ciocolată albă, ornat cu pietre preţioase, care a costat doar... 1.100 de dolari. Şi pentru că este şi ea o mică domnişoară şi... mai are toane din când în când, mama ei i-a cumpărat de pe aeroportul din Hong Kong o poşetă semnată de un designer celebru. Gentuţa a costat "doar" 5.000 de dolari.

Sophia Ecclestone nu este singura răsfăţată. Şi fetiţa lui Tom Cruise, pe când avea doar patru ani, îşi alegea singură hăinuţele şi purta şi tocuri. Unde mai puneţi că ţinutele nu erau deloc ieftine, pentru că erau comandate doar de la designeri renumiţi, iar Victoria Beckham oferea consultanţă ori de câte ori era nevoie. Aşa a reuşit micuţa Suri, pe atunci, să aibă o garderobă în valoare de... nu mai puţin de 4 milioane de dolari!

Şi nici mama ei, actriţa Katie Holmes, nu era mai prejos! Katie intrase în topul "obsedatelor de shopping", pentru că reuşise să cheltuiască într-un an, doar pe haine, 10 milioane de dolari!

viewscnt

Din aceeași categorie