Anul acesta au sărbătorit nunta de alamă. 21 de ani de căsătorie, care au trecut ca vântul şi ca gândul pentru Monica Davidescu şi Aurelian Temişan. Cei doi se iubesc ca-n prima zi şi împart aceeaşi scenă. Actriţa recunoaşte că lucrurile nu au fost mereu roz în relaţia lor, dar vorba aceea, ce dulci sunt împăcările!
Eu prezentam un spectacol într-un restaurant de cabaret, el cânta, eu prezentam, trupele de dans veneau şi l-am întrebat cum vrei să te prezint, a cum vrei tu , Aurelian sunt. 10 zile mai târziu m-a invitat la un spectacol şi după trei luni deja eram împreună şi iată-ne şi după 21 de ani împreună.
Mai bine de două decenii au trecut de când Aurelian Temişan şi Monica Davidescu s-au îndrăgostit nebuneşte unul de celălalt. Actriţa recunoaşte că n-a fost totul roz în relaţia lor, dar şi ce dulci sunt împăcările!
Evident că am trecut prin toate stările de îndrăgostiţi, de ne placem, nu ne placem, putem să locuim împreună, nu putem, am traversat tot parcusul ăsta al unei relaţii normale.
Au existat şi episoade de gelozie, însă cei doi au ştiut cum să treacă peste ele.
Gelozie a fost în 21 de ani îţi dai seama că s-au întâmplat şi lucruri din-astea, dar am aflat mai târziu că gelozia este de fapt o parte a iubirii şi înseamnă că îl iubeşti foarte mult şi că gelozia dacă îţi dă nişte semnale şi ştii să treci peste este benefică.
Acum Monica şi Aurelian împart scena teatrului Elisabeta, acolo unde cel mai înfocat fan, fetiţa lor, în vârstă de 5 ani, are tot timpul un loc rezervat în sală.
Da, joc cu soţul meu, nici nu îmi dau seama, soţul meu este un coleg la serviciu, e un coleg şi ne tratăm ca şi colegi, acasă e soţul meu .
"Încurcătură la nivel înalt", "Boeing Boeing" sunt doar câteva dintre piesele în care îi puteţi vedea pe Monica Davidescu şi pe Aurelian Temişan.
Un spectacol de relaxare, un spectacol în care vin să râdă să uite de problemele lor şi să plece acasă încărcaţi cu eneregie pentru câteva săptămâni.










