Meteo

Ne-am topit astăzi la cele peste 37 de grade la umbră, iar disconfortul termic a făcut ca aerul să fie de-a dreptul irespirabil. Vestea bună este că, de mâine, ne mai răcorim, dar.... nu scăpăm de caniculă. Ce vreme ne aduce weekendul, aflăm de la colega mea, Livia Graur. Bună seara, Livia.Bună seara, Magda. Aşa este. Vin ploile, cel puţin pentru o parte din zonele ţării. Din această noapte şi până duminică, meteorologii au emis un cod galben de instabilitate atmosferică. Mai întâi în Vest şi în Nord-Vest, iar apoi şi în Centru, vom avea parte de fenomene specifice, adică de averse, vijelii şi grindină.Dar cum vremea îşi va împărţi teritoriul ţării noastre, nici de caniculă nu vom scăpa. În Sud şi în Sud-Est, avem cod galben de disconfort termic până luni, ceea ce înseamnă că indicele va depăşi pragul critic şi aerul va fi din nou irespirabil. Vă aştept cu mai multe detalii imediat după Focus Sport.
viewscnt

Din aceeași categorie