Meteo
Sezonul ploilor pare să nu se mai sfârşească. Astăzi meteorologii au emis o nouă atenţionare cod galben de vreme instabilă şi cantităţi mari de apă. Ploile neobosite au determinat specialiştii să emită astăzi acest cod galben valabil din această noapte de la ora 2 şi până marţi după-amiază. Cantităţile de apă vor depăşi 25 şi izolat 40, chiar 50 de l-mp în special în cursul zilei de marţi. Zonele afectate... Muntenia, Dobrogea, mare parte din Moldova, Transilvania şi zonele de munte. Nu numai că va ploua, dar vremea rămâne răcoroasă până miercuri când temperaturile cresc uşor.









