Meteo
Suntem la final de an, ne gândim în continuare la vacanţă, iar vremea a fost, cel puţin până acum, destul de blândă, ba chiar i-a dezamăgit pe cei care aşteptau zăpada.Se mai schimbă puţin lucurile, dar tot nu o să avem zăpadă momentan. E drept că zilele acestea au fost temperaturi foarte ridicate, chiar record pentru sfârşitul lunii decembrie, de până la 16 grade. Ei bine, şi săptămâna viitoare continuăm în acelaşi ton,, tot cu ceaţă,, burniţă, fulguieli şi polei,, ba chiar vremea devine mohorâtă în majoritatea zonelor,, aşadar nici la munte, unde a fost atât de frumos săptămâna aceasta nu o să mai apară soarele dintre nori.









