Meteo 13 martie

Mâine în mare parte din Europa de vest şi nord-vest, vremea va fi frumoasă, cu cer senin sau variabil. În schimb, în sud-est va ploua şi vor fi cantităţi însemnate de apă în Grecia. Iar în estul continentului vor fi precipitaţii sub formă de lapoviţă şi ninsoare.

În România la începutul acestei nopţi va intra în vigoare o avertizare însoţită de cod galben care vizează vânt intens în estul şi sudul teritoriului, iar în mare parte din Muntenia, în sudul Moldovei şi pe litoral rafalele vor depăşi 55...65 km/h. Codul galben rămâne valabil până mâine după-amiază.

Pe timpul nopţii cerul se va menţine înnorat şi va ploua în Banat, Oltenia şi Muntenia. Precipitaţii mixte vor fi în Moldova, iar ninsorile vor predomina în zonele de munte, în special în Orientali. Zorii zilei vor veni cu temperaturi minime cuprinse între -7 grade în depresiuni şi 5 grade în Lunca Dunării.

Mâine valorile termice vor scădea, mai ales în nordul, centrul şi estul ţării. Iar la amiază vom avea temperaturi de la 3-4 grade în Moldova şi Transilvania, până la 13 grade în Dealurile de Vest. Cerul va fi variabil în regiunile intracarpatice, dar va avea înnorări în restul teritoriului şi vor precipitaţii mixte slabe în Moldova,, şi ploi în regiunile sudice. Vântul va continua să sufle intens în Muntenia, sudul Moldovei, Dobrogea dar şi la munte.

Vântul se va simţi mâine şi în Bucureşti, unde cerul va deveni variabil şi maxima termică va fi de 9..10 grade. Marţi vremea devine uşor mai rece decât în mod obişnuit la această dată, reapar norii şi trecător ar putea să plouă slab. Iar miercuri temperaturile vor fi în continuare scăzute şi nu vor depăşi 7...8 grade.

În zonele de munte răcirea vremii se va simţi încă de mâine. Vor fi înnorări temporare, dar numai izolat va ninge slab. ***Vântul va continua să sufle intens şi, mai ales în Carpaţii de Curbură, rafalele vor depăşi 55...65 km/h. Totuşi, noaptea, vântul va slăbi în intensitate.

Marţi în România vremea se va menţine închisă şi va fi uşor mai rece decât în mod obişnuit, cu temperaturi maxime cuprinse între 2 şi cel mult 10 grade Celsius. Se anunţă ninsori la munte, lapoviţă şi ninsoare în Maramureş, nordul Moldovei şi al Crişanei şi local în Transilvania, precipitaţii mixte în regiunile de deal şi ploi în restul ţării. Vântul va sufla slab şi moderat.

Miercuri doar pe arii restrânse vor fi precipitaţii slabe: fulguieli în zona de munte şi ploi în vestul şi sud-estul ţării. Vântul va prinde putere din nou în regiunile sudice şi sud-vestice, iar temperaturile maxime, în continuare mai scăzute decât cele normale, se vor încadra între 4 şi 13 grade.

viewscnt

Din aceeași categorie