Luana Ibacka, prezentatoarea emisiunii “Cunoaşte, Visează, Iubeşte!”, de la Prima TV, a început vara dornică să facă o schimbare.
“Am decis să acord mai mult din timpul meu, îmbunătăţirii formei fizice. În România sunt mulţi traineri de calitate, cu diverse programe şi antrenamente interesante. Am ales-o pe Luminiţa Nicolescu, antrenor şi manager al unui club de sport, intim şi liniştit, pentru că, în doar 10 zile, lucrând cu ea am reuşit să îmi schimb întreaga atitudine faţă de mişcare şi mâncare, cele două direcţii răspunzătoare cu energia şi forma fizică.
Am plecat la mare mai mult de 20 de femei, într-o tabără de antrenamente, în care, unite de ambiţie şi dorinţa de a depăşi obişnuinţele proaste. Antrenamente sunt unice, pentru că ele corespund unui concept de mişcări din mai multe stiluri de sport, dans, yoga şi tae bo, combinate cu energie şi bună dispoziţie. Toate te ajută să îţi transformi corpul şi starea de spirit, fără a simţi greul eforturilor zilnice necesare schimbării.
Luminiţa e convinsă că suntem făcuţi pentru a fi tineri şi sănătoşi, indiferent de vârsta biologică. Trebuie doar să păstrăm cu sfinţenie ceea ce ni s-a dat. Asta înseamnă să ne îngrijim, să ne iubim, să ne respectăm corpul în fiecare zi.
În cantonamentul nostru, aşa am făcut, şi am reuşit să spargem tiparele de lene şi pofte, fiind solidare ca echipă, şi foarte conştiente la nivel individual, că facem ceea ce trebuie. În fiecare zi, la aceeaşi ora, profa ne măsura talia şi coapsele şi pentru această măsurătoare, întreaga zi îşi păstra seriozitatea în raport cu antrenamentele. Eram în văzul tuturor la ora adevărului, deci nu lua nimeni în calcul mâncatul pe ascuns sau chiulul de la antrenamente. Luminiţa a scos untul din noi, dar şi frumuseţea, unicitatea fiecăreia, arătându-ne modalitatea în care e necesar să ne antrenăm pe termen lung. Asta ni s-a întâmplat nouă în cele 7 zile petrecute la malul mării, pe o plajă îndepărtată de cluburi şi tentaţii. Am topit 8 centimetri din talie şi 6 centimetri de pe coapse, reuşind să îmi micsorez apetitul atât cât e necesar hrănirii, nu mâncatului. Mi-am făcut noi prietene, m-am deconectat de la ritmul şi agitaţia urbanului, mi-am reconsiderat poziţia faţă de limitele propriului corp. Mai mult decât atât, am realizat cât de prietenoase şi devotate sunt femeile între ele, atunci când au un scop comun, şi cât de mare este respectul reciproc, atunci când lucrăm cot la cot cu entuziasm şi determinare. Am învăţat şi mi-am reamintit valori importante legate de ce înseamnă tinereţea şi joaca, de la o femeie care este bunică a doi nepoţi de vârstă şcolară”, povesteşte Luana, care vă invită să o urmăriţi duminică, 14 iulie, de la ora 12:00, într-o nouă ediţie a emisiunii “Cunoaşte, Visează, Iubeşte!”, la Prima TV.
















