La un pas de extrădare

Ana Maria Nedelcu, femeia acuzată că şi-ar fi răpit propriul copil şi ar fi venit cu el în ţară tocmai din Canada, mai are un hop de trecut. Ea aşteaptă cu emoţii să afle dacă va fi sau nu extrădată. Mai are însă de aşteptat până pe data de 10 mai. Acelaşi judecător al Curţii de Apel care i-a hotărât soarta şi a trimis-o în arest pentru 8 zile, va da sentinţa şi pe această speţă. Dacă va fi extrădată, femeia riscă peste ocean, potrivit legislaţiei de acolo, 10 ani de închisoare pentru lipsire de libertate a minorului.

Ma duc cu speranţă. Dreptatea va triumfa!

Aşa a venit Ana la instanţă. Mai târziu avea să afle că cererea de schimbare a judecătorului i-a fost respinsă. Aşadar, acelaşi judecător care a trimis-o după gratii se va ocupa şi de cererea de extrădare. Pe lângă emoţiile aşteptării unui verdict, neliniştea ei s-a mărit de când a aflat că tatăl copilului a venit în România.

Ai vorbit cumva cu tatăl copilului? Stiu ca este in tara. A venit să puna cumva in aplicare acea decizie?

Nu, nu m-a contactat în niciun fel nici pe mine, nici pe avocatul meu. Din cate stiu a ajuns la DGASPC Noi am trimis o invitatie pentru o intalnire. Inca nu a fost confirmata de DGASPC sau de executor, deci nu stim sigur pentru ca trebuie confirmata de politie.

Despre împăcare, nici nu se pune problema. Şi asta pentru că soţul acesteia a ignorat orice fel de soluţie pe care ea a propus-o.

Eu pe parcursul ultimilor 5 ani am facut numeroase invitatii sa comunicam, sa gasim o cale cumva de ajustare a comportamentelor. Intr-un cadru securizat pentru copil, sa nu continue traumele, suferintele, dar in acelasi timp sa nu fie exclus total din viata copilului. Chiar si in Romania a fost o invitatie la mediere pe care el a ignorat o si a fost respinsa imediat de catre avocata lui.

Pe lângă problema extrădării, Ana Maria se luptă şi cu traumele copilului. Deşi micuţul a urmat tratament psihologic, acesta este în continuare speriat, mai ales că ştie că tatăl lui a venit să îl ia.

Este foarte speriat, tresare, are cosmaruri .. .a urmat un tratament psihologic.

Şi cum aceste probleme nu ar fi de ajuns, acum, dacă va fi extrădată, Ana se gândeşte ce le va spune copiilor săi pentru că nu vor întelege de ce ea nu va mai face parte din viaţa lor. Vreme de 8 zile cât a stat în arest, cei mici au ştiut că este plecată cu serviciul.

viewscnt

Din aceeași categorie