Jurnalisti audiati

Jurnaliştii Corina Drăgotescu şi Cătălin Popa au fost audiaţi astăzi, la Tribunalul Bucureşti. Ei au fost chemaţi ca martori în dosarul în care Sorin Ovidiu Vântu este acuzat de favorizarea lui Nicolae Popa. În timpul audierilor, care au durat doar câteva minute, instanţa le-a cerut să declare dacă ştiu de existenţa vreunei legături între cei doi inculpaţi. Jurnaliştii au susţinut că nu cunosc existenţa unei astfel de legături. De asemenea, Corina Drăgotescu a fost întrebată de Sorin Ovidiu Vântu dacă apreciază că interceptările din dosar, în care apare şi numele ei, au legătură cu cazul. Şi în acest caz, răspunsul jurnalistei a fost negativ. Următorul termen în acest proces a fost stabilit de magistraţii Tribunalului Bucureşti pentru data de 9 decembrie.
viewscnt

Din aceeași categorie