Izgonit din PSD

Partidul Social Democrat se scaldă în ape tulburi, chiar înainte de alegeri. Valeriu Zgonea, preşedintele executiv al PSD, a fost exclus din partid. Momentul, spune Zgonea, i-a adus aminte de inchiziţie, iar decizia colegilor l-a dezamăgit.

Izgonit din PSD cu unanimitate de voturi, la finalul şedinţei, Valeriu Zgonea a declarat că "PSD-ul e ca o turmă de antilope ce se aruncă într-un râu cu crocodili" şi "în loc să plece Dragnea, plec eu". Comitetul executiv naţional al PSD s-a reunit astăzi după ce, zilele trecute, Valeriu Zgonea i-a cerut lui Liviu Dragnea să se retragă din fruntea partidului pentru că are probleme serioase cu justiţia.

Potrivit unor surse, propunerea de excludere a lui Valeriu Zgonea a fost făcută de Lia Olguţa Vasilescu şi alţi doi membri. În urma acestei decizii, PSD ar putea să îi retragă lui Zgonea şi sprijinul politic pentru funcţia de preşedinte al Camerei Deputaţilor. Cert este că social-democraţii vor decide abia după sărbătorile de Paşte dacă şi cine ar urma să preia şefia Camerei Deputaţilor.

Liviu Dragnea a declarat, la finalul şedinţei că ziua de astăzi este una tristă pentru el şi că a sperat până în ultimul moment că nu se va ajunge aici. Asta cu toate că tot astăzi, în prima parte a zilei declarase că nu mai poate face echipă cu Valeriu Zgonea.

viewscnt

Din aceeași categorie