Noua emisiune semnată Mircea Dinescu se poate vedea duminică, 16 mai, de la ora 14:00, doar la Prima TV.
Mircea Dinescu are o invitată specială, duminică, la emisiunea Poezie şi delicateţuri, pe regizoarea Ivana Mladenovic. Aceasta face parte din noul val de regizori, premiată la mai multe festivaluri de film şi vine la o discuţie liberă cu poetul Mircea Dinescu. Vom afla cum de s-a stabilit în România, ce înseamnă să fii regizor şi mai multe despre noul ei film “Ivana cea groaznică”, în care joacă şi fiul lui Mircea Dinescu, Andrei. Delicateţurile pregătite de Mircea Dinescu sunt atât cele culinare cât şi poetice, totul într-o atmosferă creată de profesorul Nelu Greblă care a interpretat, la acordeon, mai multe cântece sârbeşti.
În fiecare duminică, Poezie şi delicateţuri oferă o bună ocazie telespectatorului să intre într-o lume în care poezia este în orice, de la un pahar de vin până la povestea de viaţă a invitaţilor, iar reţetele culinare sunt abordate simplu, fără pretenţii, cu un aer ironic, adăugat de poetul Mircea Dinescu. Totul presărat cu muzică lăutărească adusă de ultimii lăutari care mai există în România, o mostră de autenticitate pe care Mircea Dinescu o aduce în faţa telespectatorilor Prima TV.
Duminică, 16 mai, Mircea Dinescu aşteaptă telespectatorii la Prima TV cu o emisiune în care poezia se va regăsi în fiecare lucru simplu iar delicateţurile nu vor fi numai din cele culinare.