Noi detalii apar în relaţia dintre Lidia Buble şi Răzvan Simion.
Deşi amândoi preferă să nu spună prea multe despre povestea lor de dragoste, totuşi ceva-ceva tot a ieşit la iveală. Prezentatorul tv nu este pregătit pentru oficializarea relaţiei, sar poate asta nu contează, până la urmă, priviţi-o pe Lidia cât de fericită este!
Nu doar fetele au aflat despre relaţia ei cu Răzvan Simion. Lidia Buble a declarat la Focus Magazin că se simte mai bine ca niciodată.
Cu toate acestea, Lidia preferă să nu spună prea multe despre povestea de dragoste dintre ea şi prezentatorul tv.
Şi iubitul său, Răzvan Simion este zgârcit în declaraţii. Nu vorbeşte despre noua femeie din viaţa sa. Cu toate astea, el a declarat că deocamdată nu se gândeşte să oficializeze relaţia.
"Lucrurile sunt mult prea fragede acum'', a spus Răzvan pentru Libertatea.ro
Aceeaşi sursă arată că prezentatorul nu exclude nici apariţia unui al treilea copil în viaţa sa. Răzvan a intrat în atenţia presei odată cu despărţirea de fosta sa soţie, Diana, dar şi odată cu idila pe care a început-o cu Lidia Buble. Vedeta tv spune că a rămas în relaţii bune cu fosta soţie şi nu doar datorită celor doi copii pe care îi au.
"Avem o relaţie ca între doi oameni maturi, deştepţi, citiţi şi cu toate acasă. O poveste de dragoste - poate cea mai frumoasă poveste de dragoste de 15 ani - s-a transformat într-o poveste a unei prietenii, care va dura atâta timp cât vom fi împreună pe acest pământ" a declarat Răzvan pentru Libertatea.ro.
Prezentatorul recunoaşte că despărţirea de Diana i-a afectat copiii.
"În mod sigur, au simţit o diferenţă. Copiii mei sunt nişte copii speciali, care au o minte deosebită şi au un suflet, din păcate, care acum niţel suferă. Încercăm să îi facem să nu sufere, asta însemnând că ne văd împreună, ne văd în vacanţe, ne văd în weekenduri, ne văd la munte, ne văd la mare, uneori împreună, alteori separat, îi creştem împreună şi îi creştem cu mare drag.", in acelasi interviu.
Şi poate această căsnicie i-a schimbat părerea despre o eventuală recăsătorie.
"Cred în dragoste, ce vine pe hârtie este doar un act cu o oarecare valoare juridică", este de părere prezentatorul.










