Învăţământ obligatoriu contra-cost

Manualele ar putea să nu mai fie gratuite. Asociaţia Editurilor din România face demersuri pe lângă Ministerul Educaţiei, pentru liberalizarea pieţei manualelor. Editurile sunt nemulţumite pentru că- spun ele- Ministerul Educaţiei nu oferă preţul corect pentru cartea şcolară. 2 sau 3 lei plăteşte instituţia pentru fiecare manual, în timp ce, chiar şi în statele europene mai puţin dezvoltate, autorităţile investesc cel puţin 3 euro în fiecare manual. O parte dintre acţionariatele editurilor au anunţat că, pentru la vară, intenţionează să nu mai retipărească manuale, pentru că sumele alocate de Minister nu le ajung nici măcar să-şi acopere pierderile. Gratuitatea manualelor este prevăzută şi în noua lege a educaţiei, care urmează să fie dezbătută până la sfârşitul lunii, de către Guvern. Editorii sunt hotărâţi să insiste pe lângă Minister, până când va scoate această prevedere din document.
viewscnt

Din aceeași categorie