Bătaie ca în filme într-un bar din Botoşani! Doi temuţi interlopi, băuţi şi puşi pe scandal, i-au lovit cu scaunele, cu o bâtă şi cu o sabie Ninja pe toţi cei care au încercat să-i potolească. Au căzut victime soţia patronului şi barmanul. Până la urmă, au venit câţiva poliţişti care au reuşit să îi calmeze . Vă avertizăm că urmează imagini care vă pot afecta emoţional.
Fraţii Ştefan şi Marius Rusu au 21, respectiv 33 de ani. Deşi sunt tineri, de câţiva ani, ei fac legea în Botoşani. Au fost implicaţi în mai multe scandaluri, iar totul a culmiat aseară. Au intrat beţi într-un bar şi au început să strige. Atunci, angajaţii i-au rugat să plece. Au ieşit, dar numai pentru câteva momente. Au revenit înarmaţi cu o bâtă şi cu o sabie şi au început să lovească haotic... Prima care le-a ieşit în cale a fost soţia patronului.
Au lovit-o fără milă, apoi l-au bătut şi pe barman. În acest timp, clienţii au fugit în baie, sau afară, ca să se salveze. Nervoşi, cei doi s-au răzbunat apoi pe mobilier şi pe vitrine.
Cei doi scandalagii au fost amendaţi pentru tulburarea liniştii şi ordinii publice.










