Timpul trece, iar golul din sufletele celor care au pierdut pe cineva drag la Colectiv se transformă într-un hău imens. La marginea lui, tot ce poţi să faci este să strigi din toţi rărunchii, în speranţa că cei trecuţi dincolo vor auzi cât de dor îţi este de vocea, de privirile sau de paşii lor. Laurenţiu Vârlan, chitaristul trupei Up to Eleven, ar fi împlinit astăzi 31 de ani. Destinul lui s-a oprit forţat la Colectiv, iar acum, băiatul, care avea în ochi închisă marea, a rămas o dureroasă amintire. Pe de altă parte, la trei luni şi jumătate de la tragedie, 13 tineri încă se luptă să reziste. Unul în ţară, iar ceilalţi 12 în spitalele din străinătate. Printre ei şi colegul nostru Bogdan Moleşag, cameraman la Prima TV, care are în continuare nevoie de ajutorul şi spijinul nostru, al tuturor.










