HRISTOS A ÎNVIAT!
Moartea Fiului lui Dumnezeu pentru păcatele noastre este dovada maximă a iubirii şi milostivirii Tatălui Ceresc pentru oamenii căzuţi în păcat. În noaptea unică a Învierii, Dumnezeu ne-a dat încă o dată lecţia cea mare a iertării, pe care Hristos a predicat-o pentru contemporanii lui. Iar noi, ca în fiecare an, am aşteptat, cu aceeaşi emoţie, să retrăim miracolul creştinătăţii: ridicarea Mântuitorului din mormânt, către viaţă. Apoi, am luat lumină şi am cântat într-un suflet: Hristos a înviat din morţi, cu moartea pe moarte călcând.









