Horoscopul lunii aprilie

Horoscopul lunii aprilie

Pentru unii nativi, luna aprilie se anunţă una plină de surprize, în timp ce pentru ceilalţi, astrele nu anunţă mari schimbări, nici în plan personal, nici profesional.

Berbec

După 14 aprilie, va trebuie să jonglezi între serviciu şi familie până vei găsi un echilibru. Tot în a doua parte a lunii, va trebui să-ţi stabileşti obiectivele în viaţă şi să-ţi urmezi inima. La muncă este posibil să te confrunţi cu ceva probleme, pe care vei reuşi într-un final să le rezolvi. Pe plan personal, dacă eşti singur, ai toate şansele să întâlneşti persoana potrivită pentru tine, iar dacă eşti deja implicat într-o relaţie, este posibil ca familia voastră se se mărească.

Taur

Predicţiile pentru nativii Taur sunt încurajatoare pentru luna aprilie. Treburile casnice îţi vor lua mai mult timp decât ai estimat, dar, cu ajutorul celor din jur, vei reuşi să le duci la îndeplinire. În prima jumătate a lunii aprilie, vei face progrese la serviciu, situaţie care-ţi va aduce şi mai mulţi bani în cont. Cei implicaţi într-o relaţie vor trebui să ia o decizie legată de viitorul lor, în timp ce persoanele singure sunt în căutarea sufletului-pereche.

Gemeni

Nativii Gemeni vor pune accentul în această lună pe carieră. Eclipsa de pe 19 aprilie va influenţa relaţiile cu cei din jur. Dacă eşti în căutarea unui nou loc de muncă, acum ai toate şansele să-l găseşti. Pe plan sentimental, nu stai deloc bine. Vor apărea ceva tensiuni în cuplu, ce vor duce, în unele cazuri, la despărţiri.

Rac

Cei născuţi sub această pecete astrologică vor avansa în carieră, în această lună, ocazie cu care îşi vor mări venitul. Pe plan sentimental, în mare parte lucrurile rămân neschimbate. În schimb, este posibil să te confrunţi cu ceva probleme de sănătate. Trebuie să te odihneşti mai mult şi să faci unele modificări în dietă.

Leu

Relaţiile cu cei din jur se vor îmbunătăţi în luna aprilie pentru nativii Leu. Ba mai mult, vei fi încurajat de partener şi de prieteni în luarea deciziilor ce priveşte creşterea venitului. Eclipsa solară, care va avea loc pe 19 aprilie, va avea un impact major asupra personalităţii tale. Încearcă să faci în aşa fel încât ascensiunea în carieră să nu ducă la conflicte în familie.

Fecioară

Luna aprilie va fi favorabilă pentru nativii Fecioară, atât pe plan financiar, cât şi sentimental. Vei depune eforturi pentru a fi avansat, dar vei culege roadele muncii tale mai repede decât crezi. Cei singuri au toate şansele să-şi facă noi prieteni, iar cei care sunt deja implicaţi în relaţii de lungă durată, se vor bucura din plin de compania partenerului.

Balanţă

Te vei confrunta cu ceva disensiuni în viaţa de cuplu la începutul lunii. Independenţa şi propria iniţiativă sunt importante, dar lasă-i şi pe cei din jur să te ajute, pentru a nu te epuiza. Pe plan financiar, situaţia nu este deloc roz. Totul va intra pe un făgaş normal după data de 19 aprilie. Eşti în căutarea unei persoane cu care să-ţi împarţi viaţa şi este posibil s-o găseşti în această lună.

Scorpion

Luna aprilie nu este una bună pentru a-ţi urma visele. În schimb, este una numai bună pentru a avansa în carieră. Dacă îţi cauţi un alt serviciu, la mijlocul lunii vei primi o ofertă de nerefuzat. În cazul în care plănuieşti să-ţi măreşti familia, rezolvă-ţi problemele cu partenerul de viaţă, înainte de a lua acaestă decizie. Vezi continuarea AICI.

viewscnt

Din aceeași categorie