Gunoi evacuat cu macaraua
Haine, cărţi, genţi, sticle, resturi de alimente... toate şi-au găsit loc într-o garsonieră din sectorul 2 al Capitalei.
Locuinţa s-a transformat într-o ghenă în care au încăput 15 tone de deşeuri.
Canicula din ultimele zile a transformat încăperea într-o bombă ecologică peste care erau stăpâni gândacii, muştele şi şoarecii.Misiunea celor de la salubritate nu a fost deloc una uşoară.
Gunoiul strâns de proprietar a blocat până şi uşa de la intrare, aşa că oamenii au fost nevoiţi să-l scoată pe geam, de la etajul trei, cu ajutorul unei macarale.









