Mircea Dinescu va veni în faţa telespectatorilor Prima TV, cu o altfel de ediţie a emisiunii Poezie şi delicateţuri, în care îl va avea invitat pe Gheorghe Falcă, un binecunoscut europarlamentar.
Poetul Mircea Dinescu îl are invitat pe Gheorghe Falcă cu care va aborda diverse teme cum ar fi proiecte europene ce urmează a fi implementate în ţara noastră, ce fonduri mai primeşte România şi au dezbătut diverse soluţii pentru relansarea economiei după pandemie. Gheorghe Falcă, europarlamentar în comisiile de la Bruxelles (transport, muncă şi turism), va găti împreună cu poetul Mircea Dinescu rasol de somn şi o plăcintă cu sarmale. Aceasta din urmă este un exemplu de mâncare făcută din sarmalele rămase cu o zi în urmă, împăturite într-un aluat făcut pe loc. În acest fel, Mircea Dinescu dă un exemplu de reţetă prin care imaginaţia ajută la a pune capăt risipei alimentare, Cei doi vor fi delectaţi cu muzică tradiţională, cântată de taraful Iancu Jianu.
Duminică, 25 iulie, de la ora 14.00, Mircea Dinescu aşteaptă telespectatorii la Prima TV cu emisiunea care va încheia sezonul, urmând să revină în luna septembrie cu noi invitaţi, cu emisiuni în care poezia se va regăsi în fiecare lucru simplu iar delicateţurile nu vor fi numai din cele culinare.