Luna august vine cu feţe noi pe post la Prima TV. Televiziunea care face parte din portofoliul Grupului Clever are două noi prezentatoare ale rubricii Meteo: Alexandra Băluţescu şi Elena Andrei.
Cele două prezintă, prin rotaţie, în cadrul FOCUS, informaţiile legate de starea vremii. “Am căutat mereu să ofer o imagine clară şi veridică asupra evenimentelor. Alegerea de a deveni prezentatoare meteo a venit firesc, iar această profesie mă împlineşte. Familia Prima TV este minunată şi sunt mândră să fac parte din ea, contribuind la informarea şi bună dispoziţie a telespectatorilor”, spune Alexandra Băluţescu. Originară din Târgu Jiu, ea a urmat liceul de Matematică-Informatică şi a absolvit Facultatea de Biologie. A început cariera în jurnalism ca reporter iar curiozitatea şi ambiţia au împins-o să exploreze în profunzime fiecare poveste.
Elena Andrei a ştiut dintotdeauna că vrea să lucreze în televiziune. În 2023 a intrat în echipa Clever Media unde a fost, rând pe rând, redactor şi reporter. Nu a putut să rateze oportunitatea care i s-a oferit, astfel că, din august, Elena prezintă Focus Meteo. "Sunt mai mult decât recunoscătoare pentru tot ce sunt şi tot ce mi-a oferit viaţa până acum. Nu există zi în care să nu-i mulţumesc lui Dumnezeu pentru tot. Colegii m-au primit cu braţele deschise iabia aştept să-i fac mândri de şansa pe care am primit-o".