Focoasa Jasmine l-a refuzat pe Cristi Borcea!

Numele voluptuoasei Jasmine este pe buzele tuturor de când s-a aflat că a fost una dintre femeile care i-au căzut cu tronc lui Cristi Borcea! Un reporter Focus Magazin a însoţit-o la un salon unde aceasta şi-a făcut un tratament de înfrumuseţare. Şi uite aşa, din vorbă în vorbă, a aflat de ce l-a refuzat focoasa Jasmine pe fostul boss dinamovist. Aflaţi chiar acum, în exclusivitate!

Scandalul, ce-i are ca protagonişti în aceste zile pe Cristi Borcea şi pe presupsa lui amantă, Valentina Pelinel, a dezlegat ca prin farmec limba unor frumuseţi autohtone, care au dat în vileag faptul că fostul acţionar dinamovist a încercat să le seducă cu toate armele din dotare. Jasmine a fost una dintre femeile care i-a picat, la un moment dat, cu tronc lui Cristi Borcea.

“Am dansat la petrecerile lui private, pentru el şi pentru prietenii lui. Este un tip, care ca orice bărbat încearcă. Este insistent, la telefon, trimite mesaje. Eu cred că nu a ratat pe nimeni. La petreceri, m-a plătit bine, fără număr. Nu cred că făcea asta pentru că îşi dorea mai mult, ci pentru că îi stătea în obicei. E un tip interesant, nu ai cum să treci pe lângă el şi să nu-l observi”, a dezvăluit focoasa dansatoare.

Nici banii şi nici măcar faima de cuceritor nu au înduplecat-o pe Jasmine să-i cedeze lui Borcea, apetisanta blondă refuzându-i avansurile.

- Oferte văd că sunt, sms-uri, telefoane!
- Da, întotdeauna au fost oferte şi vor fi în continuare, adică cel puţin asta sper. Important este să şi vrem şi noi, nu?
- Înţeleg totuşi că după domnul Borcea ţi-a părut puţin rău că l-ai refuzat?
- Am glumit, măi. Dacă-mi părea rău nu renunţam la idee, nu?
- N-ai făcut-o pentru că erai prietenă cu Mihaela, înţeleg?
- Nu neapărat, cunoştinţe nu suntem prietene! Îi cunosc tot anturajul şi nu, nu se face! Indiferent cine ar fi, poate să fie orcine, prietena e prietenă, asta e.Este o etică de-a mea

Prin urmare, un lucru este clar! Blondei nu-i prea fac cu ochiul bărbaţii cu obligaţii.

Niciodată! Nici mie, în cazul unei femei măritate, nu mi-ar plăcea să mi se întâmple lucrul ăsta. Aşa că ai girjă de ce faci altuia! Ca să nu ţi se întâmple că în cazul ăsta cam aşa a fost. Da, deci o mai mare dovadă de atât nu se poate, un exemplu mai bun de atât. Da, asta e. Aveţi grijă ce faceţi şi cui faceţi!

Nici nu ne miră că Jasmine l-a vrăjit pe cuceritorul Borcea, căci blonda se mândreşte cu o pereche de silicoane de 350 de ml, plus că a mai făcut şi o intervenţie de estompare a pungilor de la ochi.

- Am mărierea de sâni şi blefaroplastia, care nu este o intervenţie de frumuseţe neapărat şi de un moft la meu. Este o, a fost o problemă genetică, am moştenit-o de la mama mea, de la bunica mea, tatăl meu, aveau aceste pungi la ochi care erau dizgraţioase la televizor şi mai ales dimineaţa.
- Ai nişte ochi frumoşi acuma, de pisică aşa.
- Da, sunt foarte mulţumită, trebuia s-o fac mult mai devreme.

Şi cum de Sărbători a dat iama în sărmăluţele făcute de mama ei, Jasmine a venit hotărâtă la salon să dea jos colăceii, cu ajutorul unui tratament revoluţionar, care topeşte şunculiţele în doi timpi şi trei mişcări.

- Am înţeles că ai mâncat cam multe sarmale. Unde ai făcut sărbătorile?
- Acasă la mine, a fost mama mea în vizită la mine şi cum face mama mea sarmale nu face nimeni în lumea asta şi vreau să spun că a făcut şi după sărbători o rundă de sarmale ca să fie. Ştii ca să nu le uit gustul până la anul de Crăciun, că nu mai că nu mai mănânc până la anu.

La aproape 43 de grade Celsius, şunculiţele dansatoarei au început să se mai estompeze.

- Hai că rezişti bine, văd. Foarte bine!
- Da, îmi place, deci îmi place foarte tare. Foarte bine, foarte..numai un pic şi gata..colăceii de salvare, da..de salvare sau de sinucidere.

Acum mai rămâne ca Jasmine să-şi mai găsească şi un iubit, nu de alta dar blonda e cam pretenţioasă de fel.

Ştii am văzut la un moment dat pe Facebook, era un schelet de doamnă pe o bancă în aşteptarea bărbatului perfect. Sper să nu ajung în aceeaşi situaţie.

viewscnt

Din aceeași categorie