Explozie la combinat

Au fost clipe de groază Târgovişte. Cinci angajaţi ai Combinatului de Oţeluri Speciale din Târgovişte au fost răniţi în urma unei explozii care a avut loc la una dintre oţelării! Primele concluzii ale poliţiştilor arată că explozia s-a produs din cauza unei acumulări de gaze, la o secţie a Oţelăriei Electrice nr. 2, la un stand de valve care cuprinde conducte care transportă gaz metan, oxigen şi azot. Motivele pentru care a avut loc scurgerea de gaz urmează să fie stabilite ulterior. În urma deflagraţiei însă, au fost răniţi doi electricieni şi trei lăcătuşi cu vârste între 35 şi 40 de ani. Victimele au fost transportate la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Târgovişte cu maşini din combinat, pentru că ambulanţa nu a fost solicitată. Doi dintre cei cinci răniţi au fost transferaţi în Capitală, la Spitalul de Arşi. Unul este acum în stare stabilă, iar altul este într-o stare mai gravă, având arsuri de gradul al doilea pe mâini, faţă şi torace, iar ceilalţi 3 care au rămas la Spitalul din Târgovişte au arsuri la nivelul mâinilor şi picioarelor, însă sunt în afara oricărui pericol.
viewscnt

Din aceeași categorie