Exclusiv VIP: Loredana Chivu îl dă în judecată pe fostul iubit

Exclusiv VIP: Loredana Chivu îl dă în judecată pe fostul iubit

Succes pe toată linia în războiul cu fostul iubit din instanţă pentru Loredana Chivu. Aceasta a o obţinut o hotărâre judecătorească definitivă prin care fostul iubit, Dani Leş, este obligat să îi returneze toate bunurile.

La Exclusiv VIP, emisiunea de la Prima TV, Loredana a povestit despre coşmarul pe care l-a trăit şi cum vrea să îşi recupereze bunurile şi liniştea în perioada următoare. “Nicio sumă de bani din lume nu este prea mare pentru ceea ce am trăit, un an şi jumătate de teroare, procese. Vreau să fac acţiune în instanţă pentru teroarea pe care am trăit-o. Sinceră să fiu, acum, după decizia Curţii de Apel, mă simt eliberată şi recunoscătoare pentru că am putut să arăt ce nedreptate am trăit şi am obţinut negru pe alb de la Curtea de Apel că totul a fost un abuz. Acum, lumea înţelege că am avut dreptate şi că am fost supusă unui abuz. Uşor, uşor, încerc să reintru în normal, am avut 25 de procese şi le-am câştigat pe toate. Am trăit o presiune, abuzuri psihice şi emoţionale, am avut 5 sechestre, am avut oameni străini în casă. Nu a fost uşor, dar sper că de acum înainte lucrurile vor fi în favoarea mea şi am încredere în Justiţie”, a povestit Loredana Chivu.

În dialog direct cu Cristi Brancu, avocatul Adrian Cuculis a luat poziţie faţă de hărţuirea la care a fost supusă clienta lui. “Cazul acesta părea ceva halucinant. E halucinant ca tu, ca bărbat, să faci cadouri şi apoi să vii să spui că ai dat avans la salariu.  Păi, cât avea salariu, 100.000 de euro pe lună? Aşa a motivat, că Loredana a luat avans pe câteva luni şi că a folosit banii firmei, Instanţa din apel s-a convins că este inadmisibilă o asemenea solicitare. În apel s-a reabilitat, însă rămâne drama emoţională şi fizică pentru că s-a dorit umilirea publică a Loredanei Chivu. A fost un circ la care a supus-o, ea a fost extrem de afectată emoţional şi psihologic, pentru că bunurile ei au fost vândute  înainte să intervină o hotărâre judecătorească definitivă. Vom transforma totul într-o acţiune în reparaţie morală a Loredanei”, a spus avocatul.

viewscnt

Din aceeași categorie