E mămică de trei luni, dar Diana Matei se respectă! Îşi face timp şi pentru ea ori de câte ori are ocazia, căci solista tarafului Cleante trebuie să arate impecabil la concertele sale. Am însoţit-o pe Diana la un salon cosmetic, unde a avut parte de un tratament demn de o regină.
Diana s-a înmuiat toată sub mâinile pricepute ale specialistei care i-a masat faţa, însă de departe solista spune că preferă masajul la tălpi, căruia nu-i poate rezista.
Vedeta e clientă fidelă a saloanelor de înfrumuseţare şi a încercat până acum zeci de măşti care mai de care mai inedite. Una singură i-a scăpat însă.
Dincolo de tratamente faciale şi de masaje cu care se răsfaţă frecvent, Diana se menţine în formă cu multă treabă. Băieţelul ei, Ianis, în vârstă de trei luni, o ţine ocupată aproape toată ziua.
Diana are cu ce se mândri. Are o familie fericită şi un băieţel de nota 10. Schimbă scutece pe bandă rulantă, mai ceva ca o bonă profesionistă.










