Der Spiegel: Iohannis, "diletantul"

Un editorialist de la cotidianul german DER ŞPIGĂL îl numeşte pe preşedintele României un "diletant". Klaus Iohannis şi-a început mandatul cu mari promisiuni de reformă care au fost "un dezastru", notează jurnalistul.

Intelectualii şi activiştii români care l-au votat pe Klaus Iohannis sunt dezamăgiţi, subliniază editorialistul Keno Verseck. Înainte să devină preşedinte, politicianul a fost apreciat în funcţia de primar al oraşului Sibiu. După câştigarea alegerilor prezidenţiale, considerată de mulţi drept o victorie asupra corupţiei din societatea românească post-comunistă, Iohannis nu s-a ţinut de promisiunile din campanie. Prin urmare, acum este acuzat de amatorism şi de pasivitate. În plus, scrie Verseck, deşi cere transparenţă, preşedintele a avut anul trecut o discrepanţă în declaraţia de venit. Iohannis nu a specificat că, între 2005 şi 2008, a obţinut 115 mii de euro din chirii.

"Când a preluat funcţia de preşedinte, (...) Iohannis a promis o <<Românie a lucrului bine făcut>>: valori democratice, stat de drept, eliminarea corupţiei. În schimb, el a luat doar decizii controversate. Mulţi dintre alegătorii săi sunt dezamăgiţi, iar analiştii politici îi reproşează diletantismul şi tăcerile dese. De fapt, tăcerea a devenit marca înregistrată a lui Iohannis. Fie că e vorba de scandaluri de corupţie sau de legi controversate, când şeful statului ar trebui să vorbească, el păstrează tăcerea sau postează un mesaj succint pe Facebook."

Jurnalistul punctează faptul că ultima gafă a Preşedintelui, el însuşi un membru al unei minorităţi etnice din România, a fost retragerea distincţiei "Steaua României" pentru Laszlo Toekeş, un pastor maghiar care e considerat un "simbol al Revoluţiei române". Chiar şi cei care nu împărtăşesc opiniile lui Toekeş în privinţa statutului minorităţilor din România au criticat decizia lui Klaus Iohannis, notează Verseck.

viewscnt

Din aceeași categorie