Decizia suspendării

Suspendarea preşedintelui, Traian Băsescu, a revenit pe agenda politicii româneşti, dar numai ca subiect de discuţii teoretice. Ar fi cea de-a treia tentativă, după suspendările eşuate din 2007 şi 2012, cele la care bătălia la urne a fost cîştigată de preşedinte. Decizia judecătorilor Curţii Constituţionale, din 21 mai, ar trebui să fie momentul decisiv. În timp ce analiştii nu văd, tehnic şi legal, posibilă acestă variantă, premierul se răzgândeşte de la o zi la alta. În tot acest timp, şeful statului susţine că nu a încălcat Constituţia, deci nu există motive pentru a fi suspendat.
viewscnt

Din aceeași categorie