De Paşte, vacanţe ieftine

Chiar dacă vremea de afară vă ţine mai mult în casă, vedeţi jumătatea plină a paharului! Aveţi mai mult timp la dispoziţie ca să vă planificaţi vacanţa de Paşte şi, de ce nu, chiar şi pe cea din vară.

Un moment bun, mai ales că rezervate de pe acum preţurile pachetelor turistice pot fi mai mici chiar şi cu 30%. Grecia, Bulgaria, Cipru şi chiar şi Turcia rămân printre cele mai căutate destinaţii.

Bugaria este pregătită şi an acest an să primească mii de turişti, mai ales că a rămas una dintre cele mai accesibile destinaţii de vacanţă. Preţurile sunt bune, iar serviciile all inclusive i-au satisfăcut de fiecare dată pe turişti. De exemplu, în acest an, prin programul Early Booking, pentru trei nopţi de cazare într-un hotel de cinci stele, în staţiunea Balchik, ar trebui să plătiţi 169 de euro de persoană, servicii all inclusive plus. Preţul include şi masa festivă de Paşte şi acces nelimitat la zona de relaxare.

Turcia este o altă variantă de vacanţă la preţuri accesibile, mai ales în acest an după ce numărul turiştilor a fost serios afectat din cauza tensiunilor cu Rusia şi a atentatelor. În această vară, pentru un sejur de şase nopţi, şapte zile, cu demipensiune, în Antalya, ar trebui să plătiţi aproape 690 de euro de persoană, cazare într-un hotel de cinci stele.

Cumpărate până la finalul lunii martie, pachetele de vacanţă pot fi mai ieftine chiar şi cu 30%. Aflaţi mai multe despre cele mai frumoase şi accesibile destinaţii de vacanţă pentru perioada Paştelui, dar şi ce oferă şi cum arată cele mai luxoase şi exclusiviste insule exotice în ediţia de mâine a emisiunii de turism All Inclusive Tv, difuzată aici, la Prima Tv, în fiecare sâmbătă de la ora 11.30.

viewscnt

Din aceeași categorie