Au mereu apariţii impecabile la evenimentele mondene şi sunt o prezenţă constantă la rubrica vedetelor bine îmbrăcate. Andreea Raicu şi Carmen Negoiţă sunt adevărate trend-settere! Sunt admirate şi apreciate pentru felul în care îşi aleg vestimentaţia. Le-am întâlnit pe amândouă la o prezentare de fiţe din Capitală şi ne-au spus cum să ne îmbrăcăm în acest sezon pentru a fi la modă.
De când s-a lăsat de televiziune, Andreea Raicu a devenit un trend-setter în modă. Bruneta găzduieşte şi un site ce-i poartă numele, unde sfătuieşte femeile cum să se îmbrace, cum să se machieze şi, mai nou, nu ezită să se implice alături de echipa sa de specialişti în problemele de viaţă ale cititoarelor sale.
Cum apariţiile sale la evenimentele mondene sunt desprinse parcă din revistele de modă, Andreea ne-a dezvăluit ce se poartă toamna aceasta şi la ce culori ar trebui să apelaţi ca să fiţi în tendinţe.
Andreea Raicu, vedetă tv: “Foarte mult negru, după cum vezi şi la mine, roşu, piele, cizme lungi şi retro, cămaşa cu fundă, sau cămaşa victoriană.”
Dacă Andreea mizează pe clasicul negru, Carmen Negoiţă nu se dă în lături de la culorile mai vii, şi ele la modă toamna aceasta.
Carmen Negoiţă , femeie de afaceri: “Griul este una dintre tendinţe. se poartă şi griul metalizat, mai mult nunaţe de gri, alb cu negru rămâne în tendinţe, sunt câteva tonuri de verde care se poartă, verde forrest, verde military de asemenea rămâne în tendinţe, un albastru foarte frumos, un albastru clar, de asemenea un albastru petrol. “
O garderobă cu care să faceţi furori pe stradă, ar trebui aleasă cu mare grijă. Carmen Negoiţă vă sfătuieşte cam ce haine ar trebui să aveţi în dulap în toamna aceasta.
Carmen Negoiţă, femeie de afaceri: “Eu cred că în garderoba noastră ar trebui să existe câteva, în jur de zece piese clasice, care într-adevăr trebuie să investim un pic mai mult, şi aceasta vorbesc de o pereche de jeanşi, clasici, un sacou negru, foarte frumos, o geantă statemen, un pantof bun şi ar fi mai multe, o cămaşă abă care nu ar trebui să ne lipsească . “
Chiar dacă nu au salarii de mii de euro pe lună, româncele noastre reuşesc să îmbine cu succes bunul gust cu posibilităţile financiare atunci când vine vorba de îmbrăcăminte.
Andreea Raicu, vedetă tv: “Româncele sunt mult mai bine îmbrăcate decât erau înainte, pentru că acordă o grijă mult mai mare, oferta este mult mai mare şi mă bucur că designul din România este din ce în ce mai variat şi atuncea sunt foarte mult posibilităţi. “










