Masa de Crăciun va fi una imperială la Castelul Săvârşin. Pentru Familia Regală, bucătăreasa a pregătit bucate ca-n poveşti. Curcan împănat cu mirodenii din grădina palatului, piure din castane sau varză de Bruxelles sunt câteva dintre delicatesele realizate pentru principesa Margareta, principele Radu şi invitaţii lor în ziua de sărbătoare.










