Copil omorât de zidul casei
Şi-a găsit sfârşitul sub zidul propriei case! Un copil de doar 10 ani, din Argeş, a murit strivit de un zid al bucătăriei de vară, după ce a fost lăsat nesupravegheat. Mama, care îşi creştea singură băiatul, s-a apucat să facă amenajări în curte. A dărâmat doar o parte din bucătăria din chirpici. Un zid a rămas în picioare pentru ca păsările din ograda ei să nu sară la vecini. Decizia femeii i-a fost fatală micuţului. În urmă cu 15 ani, mama lui a mai înmormântat un copil... o fetiţă.










