Este incredibil ce s-a întâmplat la Arad: un prunc a fost abandonat într-o sacoşă, în faţa unui bloc, iar grozăvia a fost descoperită mult mai târziu. Una dintre locatare a văzut coletul, dar a crezut că e al cuiva, aşa că a trecut mai departe. Abia după două ore, când copilul a început să plângă, femeia a sunat la 112. Din fericire, medicii au găsit copilul în viaţă!
Ce scumpic îi! Şi e băieţel! Da...
Uite ce frumos îi. Şi e foarte curat!
Unde l-aţi găsit?
Lângă bloc.
Bine că e viu şi pare sănătos.
Preluat de un echipaj de la ambulanţa Arad, copilul a fost dus la spitalul Matern, pentru a fi evaluat medical.
E superb, dragul de el!
Unde l-a lăsat?
În plasa aia, pe o băncuţă. Săracul!
La spital, medicii au descoperit că bebeluşul abandonat este un băieţel, care are doar câteva zile. Are buricul căzut şi pare sănătos. Oricum, este curat şi hrănit. De altfel, şi cei care l-au găsit lângă bloc s-au mirat de cât de bine este îngrijit.
În jurul prînzului, una dintre locatarele blocului lângă care a fost lăsat, a văzut o femeie dându-i de mâncare. Nu şi-a închipuit, însă, ce avea să se întâmple. Ceva mai târziu a ieşit din bloc, să ducă gunoiul, şi a văzut o geantă de rafie lăsată lângă gardul de verdeaţă. Dar nu s-a uitat în ea, crezând că e a vreunui vecin.
Aici a fost prima dată. După vreo două ore am stat din nou la geam şi am auzit plângând. Atunci când am auzit plângând a venit şi vecina şi a spus Mariana, aici în plasă e un copil. Am găsit în plasă o sticlă cu lapte pregătită, i-am dat să mănânce. Am găsit scutece pregătite, sticlă de lapte, creme, ceva antibiotic avea.
Poliţiştii încearcă acum să afle cine sunt părinţii acestui băieţel şi mai ales cine l-a abandonat. Acum câteva săptămâni, un alt copil nou născut a fost abandonat, într-un toberon, în acelaşi cartier. Acela însă nu a supravieţuit.










