Marţi, 29 octombrie, în emisiunea “Copiii spun lucruri trăsnite”, de la Prima TV, veţi asista la un meci de tenis ca la carte, în rubrica “Regulile Jocului”.
De această dată, la ora de sănătate prin mişcare, Florian Ghimpu i-a avut alături pe Sasha Puiu, Tudor Ciupe Mitric şi Kiki Stanca. Micuţii au venit echipaţi corespunzător, gata să-l înveţe tenis pe prezentatorul de la Prima TV.
Mai întâi, Florian a pregătit terenul, l-a curăţat de frunze şi a lustruit tuşele cu o perie specială. Apoi i-a invitat pe copii la o discuţie despre sport în general şi tenis în special. După ce a aflat regulile de bază ale acestui joc şi a văzut că micuţii se descurcă de minune la partea teoretică, Florian le-a testat copiilor abilităţile sportive. Iniţial, vedeta Prima TV a urmărit meciul micuţilor de pe scaunul arbitrului, apoi a trecut în teren, unde a jucat împotriva echipei formată din Kiki şi Tudor. La finalul meciului jucătorii şi-au dat mâna prieteneşte.
Cine a câştigat, aflaţi urmărind „Copiii spun lucruri trăsnite”, marţi 29 octombrie, de la ora 20:30, la Prima TV.


























