Consens pe şefia TVR
Scandalul din coaliţie pentru numirea unui şef la televiziunea publică s-a încheiat. Stelian Tănase a fost soluţia acceptată atât de partidele de la guvernare cât şi de mulţi dintre parlamentarii din opoziţie. Stelian Tănase a venit în faţa aleşilor cu un plan ambiţios pentru relansarea TVR. El vrea să transforme postul public într-un instrument de culturalizare a românilor. Aceste vorbe au mers la inima aleşilor care l-au votat aproape în unanimitate.









