Condamnati cu suspendare

Tudor Chiuariu şi Zsolt Nagy scapă de închisoare! Este decizia definitivă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, care l-a condamnat pe fostul ministru al Justiţiei la 3 ani şi 6 luni de închisoare cu suspendare, în timp ce fostul ministru al Comunicaţiilor a fost condamnat la 4 ani de închisoare cu suspendare. Cele două pedepse vin în dosarul supranumit "Poşta Română", în care Chiuariu şi Nagy au fost acuzaţi de procurori că au contribuit la trecerea unui teren din proprietatea statului în proprietate privată, prin emiterea unor acte care ar fi favorizat firma respectivă.
viewscnt

Din aceeași categorie