Concert caritabil pentru victimele din Colectiv

Zeci de artişti s-au adunat seara trecută într-un cunoscut club din capitală, în semn de solidaritate pentru victimele din Colectiv. Au cântat pe gratis, au donat bani şi ne-au împărtăşit durerea resimţită vizavi de tragedia de pe 30 octombrie.

32 de persoane au decedat, în timp ce alţii luptă şi acum pentru viaţa lor.

Artiştii s-au mobilizat pentru a ajuta victimele din Colectiv şi familiile acestora. Momentul cel mai emoţionant al serii a fost cel în care, din boxe, s-a auzit melodia celor de la "Goodbye to Gravity"- "The day we die". Delia a învăţat melodia şi cu interpretarea ei a reuşit să-i emoţioneze pe cei prezenţi.

“Am fost ieri în piaţă, astăzi m-am pregătit pt  evenimentul la care am participat şi mă bucur că am luat parte şi că facem un lucru bun şi nu doar vorbe.”

Ideea concertului caritabil a pornit de la Cătălin Botezatu şi de la partenerul său, Joshua Castellano.

“Ne-am gândit că  cel mai frumos după ce doliul a trecut să continuăm acţiunile noastre. Am sunat artiştii, nu mare ne-a fost mirarea când nici măcar nu am apucat să spunem organizăm o seară umanitară şi au spus da, s-au anunţat între ei, au fost extrem de multe telefoane ale artiştilor, vrem şi noi”

Toate gândurile bune sunt îndreptate spre cei care acum se luptă să supravieţuiască.

Nu doar artiştii au fost prezenţi în club, aseară. Cei care frecventează des localul au venit cu inima deschisă pentru a da o mână de ajutor.

Tot profitul obţinut va fi donat victimelor şi familiilor acestora. În club au fost amenajate urne pentru donaţii care vor rămâne acolo weekend de weekend. Banii strânşi vor fi folosiţi tot pentru ajutorarea celor aflaţi în suferinţă în urma tragediei.

viewscnt

Din aceeași categorie