Chiulesc pe bani mulţi!
Îi plătim ca să chiulească, nu ca să muncească! Asta arată ultimul studiu al Institutului pentru Politici Publice, care a monitorizat activitatea senatorilor şi deputaţilor din sesiunea care s-a încheiat.Aleşii noştri nu s-au omorât mai deloc cu iniţiatul şi adoptatul legilor ca să ne facă viaţa mai uşoară, dar au încasat o grămadă de bani. În fiecare lună, parlamentarii ne iau din buget aproape 2 milioane de euro.









