Azi, la Epic Show, Bogdan „Bob” Rădulescu, Tibi Codorean, Adrian Cucu şi Dragoş Stan vor dezbate subiectul celebrităţii cu toate faţetele sale, unele urâte, altele oribile.
Se va glosa pe marginea modului optim de a obţine celebritatea, evitandu-se felul în care a făcut-o domnul Ponta cu plagiatul şi cu acciza. Epicii vor discuta despre momentul corect în care este bine să devii cunoscut, iar ajutorul specializat în materie de facilitat celebritatea va veni din partea unui super-erou a cărui prezenţă va rămîne secretă pînă la ora difuzării emisiunii.
Cei 4 Epici vor face şi puţină instrucţie videclipistică. Pentru că alţii i-au ridicat statuie cepei, ei îi vor ridica statuie unui alt produs, cel puţin la fel de specific spiritului naţional. Şi pentru că celebritatea n-o atingi fără motivaţia corespunzătoare, vor avea un nou segment legat de această meserie nou-inventată şi cvasi-inutilă: vorbirea motivaţională.
Într-un final, la fel de apoteotic precum o serie de penalty-uri într-o finală de cupă mondială, Bob, Tibi, Cucu şi Dragoş vor defini un concept care are o legătură maxim tangenţială cu celebritatea, acela de ultras.









