Catedrala "bugetara"

Construcţia Catedralei Mântuirii Neamului va fi şi în acest an finanţată de la buget. Consilierii generali ai Capitalei au decis să aloce 2 milioane şi jumătate de euro acestui proiect şi alte patru milioane de euro pentru 47 de biserici şi parohii din Bucureşti. Un calcul arată că fiecare bucureştean, indiferent de credinţa pe care o împărtăşeşte, va scoate din buzunar 2,3 euro pentru construcţia unei catedrale ortodoxe. Şi anul trecut, Catedrala Mântuirii Neamului a primit bani de la bugetul statului: 10 milioane de lei de la Guvern şi cinci milioane de lei de la Primăria Sectorului 3. Construcţia catedralei este estimată la 200 de milioane de euro, iar lucrările au început la sfârşitul lui 2010. Sorin Oprescu susţinea anul trecut, mai în glumă mai în serios, că l-ar fi rugat pe patriarhul Daniel să-i facă şi Primăriei Capitalei o strană proprie, în interiorul catedralei.
viewscnt

Din aceeași categorie