Anul acesta, “Caravana Creştină” a promovat muzica bizantină, educaţia creştină şi comuniunea spirituală în 5 oraşe din România
(Arad, Constanţa, Craiova, Braşov şi Ploieşti) parcurgând 2,490 km în 49 de zile pentru a răspândi valorile creştine.
3,500 de persoane din întreaga ţară au participat la aceste concerte de muzica bizantină, trăind o adâncă stare duhovnicească.
Ultima destinaţie a acestui an, în capitala ţării, în inima ortodoxiei a avut loc Luni, 9 decembrie 2024, în Sala Aula Magna „Teoctist Patriarhul” de la Palatul Patriarhiei.
Clădirea de patrimoniu a fost gazda unui eveniment unic la nivel naţional. Trei culturi creştine ortodoxe s-au reunit pe aceeaşi scenă, într-o singură seară.
Evenimentul a fost organizat cu aprobarea Patriarhiei Române, prin Arhiepiscopia Bucureştilor. Evenimentul a fost organizat sub auspiciile Ambasadei Greciei în România.
Timp de 4 ore, 900 de iubitori de muzică psaltică au ascultat voci de renume internaţional din cele trei culturi ortodoxe, aducând împreună tradiţiile muzicale ale Balcanilor şi Orientului Mijlociu într-o singură seară plină de viaţă şi emoţie duhovnicească.